în necunoscute forme de cer,
atât de galbenă-albă lumina îngheață în mine
neauzită crescând
printre rădăcini aparente.
timid
cuprind zvârcolirile norilor în respirație
și întind zgribulit mâna prin ram
această mănușă catifelată
de gesturi protejând-o.
câtă liniște s-a strâns aici fulguind
mărunt-bogat!
încă nu cunosc pacea troienită în mine
de un greier
mort,
nici ferestrele-n care apasă.
dar încep ca în transă molcom
să îți povestesc
trecutul.
timpul și spațiul își regăsesc forma în acele
sunete...
ele nu sunt ale mele...
nu știu dacă mă auzi...
sub ochii mei larg deschiși
se naște undeva
în Eleusis
o
Femeie-de-zăpadă.