se dedica fenomenului
Nichita Stanescu

Mai sunt inca toamne aurii,
cand timpul intoarce frunzele
putrezind in inima rasaritului
apus peste coamele calatoare.
Si in aripa ce-o porti peste ploape
coboara spre soapte o mare de nopti,
din care se scutura bolti si cerul
rodeste Pamant.
De te-ai mai naste, oare
prin frunze rotitoare
sarate inimi, Dunari pierdute-n
respirarile tale.