de m-ai putea vedea, m-aș îmbrăca în muguri,
în ie de fecioară, și ți-aș zâmbi
cu toate literele pasăre, cu toate rimele
încrucișate pe buzele oamenilor de zăpadă
aceia născociți la gura sobei de către pruncii
Þării Soarelui Răsare

te-aș aștepta înalt, cu fulgi diademă
și pâine înmuiată în lacrimile mir
ca pe un călător ostenit, cu ochi de întuneric și sete de apă
jumătate umbră, jumătate zeu

dar știi, uneori pașii mei se topesc
în litere mici, pribegite-n troiene,
crăiese plimbate cu sănii lucioase, purtate de murgi înstelați
de prin basmele acelea îngropate-n omături
le văd cum se prind rotunjite de aripi de îngeri
cum se leagă la ochi cu mătăsuri de aburi

uneori, le aud cum te strigă în cor
ridicate pe vârfuri de diftongi ascendenți

oare și ele, cuvintele, se înalță la ceruri?