hey michelle băncile sunt acum la fel de transfuge
insectare magnetice lumii
care încotro spre okeanos
pentru că din spumă
ies toate afroditele
zilelor

mai știi michelle noaptea
în care bordurile se prefăceau scaune
cu ursuleți de pluș ne așezam în ele
copiii cu rotile se așezau în tihna lui totdeauna
bunicii mei verzi (tu puneai doar fotografia
cu bunică-ta în rochie de mireasă)
mai rămâneam noi
mereu pe străzi cu sens unic
fără centuri de siguranța
iubirii

michelle hai să tragem și cortina nopții acesteia
tu mai înaltă pe o scară de griuri
eu târând după umbre aceiași adidași ro.star
să deschidem și să închidem ferestrele
să fim la fel
ca toți ceilalți
ascetici în perpetuarea speciei
virtuale