Te-am invitat in suflet:
"Intră!".

Ai intrat.
Te-am găzduit ca pe-o fărâmă din mine.
Te iubesc; iubindu-te mă iubesc
că te-am primit în mine.
Primindu-te, am înflorit.
Apoi, speriat, ai întrebat:
"Dar ușa, unde-i?"

"N-am uși, sufletul meu n-are hotare,
e infinit."

"Trebuie să ies. Unde-i libertatea mea?"

"Libertatea-i o iluzie.
Rămâi."

"Mi-e frică de nemărginire, vreau să simt
pereți în jur..."

Și te-am lăsat să ieși.