Mi-am pus sufletul semn de carte
la pagina unde-ai rămas aseară
pe când mașinile claxonau iritate
de liniștea din palmele tale
mângâietoare de cuvinte nerostite,
parcă abia șoptite
peste lumina alburie a neonului
lângă care mai mor câte puțin,
în încercarea de a cuprinde
veșnicia acestui tablou
pe care l-am înrămat cu grijă
și l-am așezat deasupra patului
în care mai simt parfumul
trupului tău lipit de al meu
alături de cartea noastră
deschisă la ultima pagină...