agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7338 .



O calarire in zori
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mihai_Eminescu ]

2006-03-16  | [This text should be read in romana]    |  Submited by MD



A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.
Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;
Răspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Și Chloris din roze își pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar rîul suspină de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
Fantastic purpur;
Și pasărea cîntă suspine-imitîndă
Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plînsu-i de dor.
Pe cîmp se văd două ființe ușoare
Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subțire voal;
Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,
Fugarul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor,
O dalbă fecioară adoarme pe sînul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cîntul duios;
Iar talia-i naltă, gingașă, subțire
Se mlădie-n vînt,
Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturînd.
I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate
În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei față
Plutesc sărutări.
Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cîntări:
„Ah! ascultă, mîndruliță,
Drăguliță,
Șoapta-mi blîndă de amor,
Să-ți cînt dulce, dulce tainic,
Cîntul jalnic
Ce-ți cîntam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aș fi frunză, aș fi floare,
AÈ™ zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;
De-ai fi noapte, -aș fi lumină,
Blîndă, lină,
Te-aÈ™ cuprinde c-un suspin
Și în nunta de iubire,
ÃŽn unire,
Naște-am zorii de rubin;
De-aș fi, mîndra, rîușorul,
Care dorul
Și-l confie cîmpului,
Þi-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“
Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă,
Fugarul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor;
Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
La sînu-i de crin,
Și fața-și ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.
Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri,
De junii amanți,
Și rîul repetă ca cîntul de îngeri
ÃŽn repede danÈ›:
„De-aș fi, mîndră, rîușorul,
Care dorul
Și-l confie cîmpului,
Ti-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!