Plouă cu viermi de înger
iar sufletul îmi e ud…
Mii de ființe alergă bete
târându-și trupurile
prin cioburile abstractuale
ale sfârșitului.

Oamenii își privesc rămășițele împuțite
Asteptând pe Cineva să îi acopere
cu manta mântuirii.
Cerul se scaldă în noaptea neagră a sfârșitului
iar soarele stă legat
în lanțurile fumului smolit
pierzându-se în a apune veșnic.

Plouă...
atât de rău încât conștiința ființelor absurde
e inundată de viermii spirituali…
Cenușa lumii începe să se ridice spre cer
Amestecându-se cu ceața veșnică a morții.
Azi se pare că e ziua noastră,
Ziua în care adevarul nu mai minte…

Zi în care am pictat neantul.