Să uiți culoarea acolo unde
se naște primul ei surâs,
spre apusul ce soarbe armura unui nou răsărit.

Vânturilor care-și strigă muțenia printre frunze,
să le prindem culori în păr
și să ne pierdem nălucirile în noi înșine.

Nu am putut niciodată să mut munții din loc
și nici să întorc migratoarele păsări
din chemările lor.
Nu am dorit să uit că oamenii trăiesc
și nici că după noi, puterea moare odată cu timpul.
Nu am știut să ridic palate
și nici n-am îndrăznit să le gândesc.
Nu am uitat de locuri
și nici nu le-am numit după lumina mea.
Eu doar am rugat!