Din carnea mea se năruie-asfințitul,
Cuminte, dens, opalescent, târziu,
De parc-un pictor-și zgârie cuțitul,
Uscat, prăfos, nestrăveziu...

Din când în când, câteodată,
Mă leg și-n răni îmi pun pământ;
Apoi aștept o altă viață
Să-mi înflorească a veșmânt...

De flori, de crengi, de cuiburi multe,
De puf, de pene, de iubit,
Să mă-mpresoare, să m-asculte,
Când doina-mi arde-ncet, mocnit...