Venisei ca un fulger globular din senin
Când eu nu mă mai așteptam nici pe mine,
Stăteam neghiob în intersecția perfectului simplu,
Așteptând izbăvirea vreunui gerunziu de ocazie,
Îmi număram ca o babă orele dumicate
În secundarul unei clepsidre mincinoase,
Șovăitor între ce fusesem, ce eram
Și ce mi-era lehamite că aș mai vrea să fiu,
Mă domina atâta disjuncție energetică
De-mi părea cordul împietrit a izmă creață
Zimțuind peste crenelate și deșarte simțiri...

…Stăteam deci, cumva răsturnat în propria lene,
Îmi denaturasem tendința de a respira oblic,
Mă paralelizasem mie, unui univers aseptic,
Doar din spiritul frondei de mine fratricidă,
Stăteam total, absolut nemișcat, greoi și letargic,
Aveam senzația că dacă mă ridic a merge
Aș fi mers zăcând din cădere,
Găsisem soluția perfectei amânări
Și tot ce mai voiam însemna nimic,
Nicăieri, niciodată, niciunde…
Atât mai era,
Prin ferestrele acelui nezgomot amanetat
Umbre volatile de îngeri se jucau de-a v-ați ascunselea…

De ce apoi a fost Totul?
Mai știi? Secunda exploziei, secunda visului,
Primul sărut mi-a despicat memoria în două
Ca un ferăstrău țicnit fără de scrupule,
Cel de ieri era cel de azi și totuși un alter ego,
Dintr-o dată acel sărut mă obliga să respir,
Mă bulversa caleidoscopic,
Mă ardea în cuante,
Și ochii mei au sfredelit smaraldul,
Buzele-nsetate se căutau genetic,
Se crispau guri flămânde din rodii mușcând,
Mâini încleștate pe trupuri celeste
Striveau degete vinovate de sacrilegii,
Nu mai gândeam, mă alterasem din plăcere,
Îmi dăruiai pasiuni interzise de alții
Care se jucaseră cândva de-a Dumnezeii cu mine,
Făcusei om din neom fără să știi,
Lumină din beznă, verde-n pustiu, un sens peste haos...

...Cine erai? De unde venisei?...
Nu mai conta și nu mai contează,
Acum știu că murisem ca să te retrăiesc,
Conturul meu erai tu,
Mi-ai lăsat fiorii sângelui țipându-te
Să-mi renaști în eritrocite
Cadențat și retroactiv,
Mi-ai amprentat în cromozomi absolutul sărutului
Și mi-ai hipnotizat retina în care stai intactă,
Jucându-se cu destinul,
Acel sărut m-a-nviat și m-a ucis și m-a-nviat
Regăsindu-mă în răscrucea dintre interjectii
Ca pe-un altar congruent în care-ai stat icoană vie…
Conturul meu ești tu, crenguță de salcie!
Și-acea secundă a întâmplării sărutului
A fost Totul, apoi...