o dată pe lună mă întreb cum e să mori într-un bombardament ce simți
mai întîi căldura mistuitoare durerea cînd schijele intră în carne ori pur și simplu
totul se întunecă brusc

din tren poți vedea curtea plină de tancuri vreo patru sute plus ceva camioane
țevile de tun plecate una spre alta au ceva tandru ca niște îndrăgostiți la prima lor întîlnire sunt puțin trist mi-aduc aminte de sînii tăi două turele din care soldații ies bucuroși
încă o zi și pleacă acasă

după calea ferată palmez țigara după fiecare cale ferată există un petre care îți cere un ban
sau un fum

aerul dimineții se sparge de garduri în locul lui o mie de plămîni urlă să trăiți apoi tropăit de bocanci pe ciment e semn că ziua o ia de la capăt

lipesc urechea de șine ascult pămîntul cum duduie mă întreb cum e să te lovească un tren ce simți
mai întîi căldura mistuitoare durerea cînd fierul îți intră în coaste
ori pur și simplu totul se întunecă brusc

mi-e un fel de bine ca atunci cînd stăm în pat amîndoi și ațipim în același timp
strada asta plină de gropi un fel de guri deschise a foame s-a învățat cu mine
aștept bariera să se ridice punctul de control e o cameră cu pereți coșcoviți ca un om care
și-a ros unghiile în așteptare nu uita că reprezinți armata română și alte asemenea
peste saltelele scoase la aer un soare bătrîn ca machetele scorojite din poligon

acasă am dezmembrat biblioteca rafturile le-am dus la gunoi amărîtul care trăia în centrala termică le-a înhățat bîlbîit e greu să mai găsești gunoi de calitate spunea
mi-am adus aminte cum am tăiat primul porc tătaia mi-a pus cuțitul în mînă
am închis ochii și-am dat la gîtul porcului un castron tătaia spunea sîngele din jugulară te face puternic

mi-e un fel de bine ca atunci cînd stăm amîndoi și vorbim despre fleacuri
despre cum miros nou-născuții despre cum aranjăm locuința mea de serviciu
un fel de bine ca atunci cînd facem o mulțime de lucruri împreună și ziua
pare că nu se termină

cînd ridic ochii din acte mă fură gîndul mă gîndesc ce-o fi în capul fiecărui soldat
cine-l așteaptă în cine crede mi-e dor de tine și dorul ăsta e ca o foame care-ți chinuie măruntaiele
pentru tot restul zilei

dar astăzi e joi avem pui cu orez carnea e tare cuțitul nu taie mîncăm cu mîna ne ștergem la gură cu mîneca de după gard oamenii ne salută foamea se-ntinde de-a lungul nopții mi-e un fel de bine ca atunci cînd stăm amîndoi și numai noi știm cîtă viață se ascunde
în spatele vieții