stăteam întinși pe un nisip aproape,
pielea ta profundă năștea în lume aburi,
pe gleznele tale citeam urme întinse din mine

ne cânta în spate starea

stăteam întruna prea depărtați
deși demult marea făcuse,
din lună,
sare

la tălpile noastre ajungeau răvășiți
porumbei orbi
din sertarele aripilor
le picura
zborul

tu plângeai și îi ascundeai în păr
din pieile mele făceai colivii
poate chiar stele

ningea cu margini ascuțite de noapte
noi ne jucam și adunam din săptămână viața

-Noaptea este lungă și ziua va fi!
îmi spuneai și îmi răneai cu o aripă urechea
care se făcea scoică

mă înecau pe rând
apa,

perla

cântecul nostru străin îl mimam
într-o rădăcină pătrată de sânge
era roșu si visul,
până când
mă durea eterul că îmi ieșeai cu tâmpla
pe drumul din palmă