în cișmigiu, dincolo de podul peste lac e un câine.
șchiop și negru.
se ascunde parcă de privirile trecătorilor. dacă vrei să îl mângâi
mârâie și își arată colții albi încă. el este întotdeauna
nemaipomenit de singur.

e același câine pe care îl aud noaptea
cum urlă la lună,
când stau cu televizorul aprins până spre dimineață,
cu nasul scos afară,
iar plapuma pentru două persoane se strânge în jurul meu

ca și cum ar fi o ființă.