el locuiește la capătul unei vene. unei vene care uită de
funcțiile sale vitale ea lacrimă suspină visează mai mult chiar
ea este izvorul respirației ea mângâie ochii
în aerul inert el își macină indiferența cu trupul întins
pe iarbă cu brațele lăsate în voia nervilor. dacă
vorbele mele ar putea pătrunde în disperarea lui l-aș iubi și mai mult
pentru tăcere pentru retina tremurândă. acolo unde soarele
răsare lumina-i perfectă. peisajele rebele se cufundă în propriile trupuri
cu riduri de apus. partea invizibilă a tuturor lucrurilor
e strânsoarea venelor, a conținutului nonsangvinic. nordul îi
măsoară pașii cu busola. el, lipsit de puteri, îngroapă strigătele
cu o precizie involuntară spre V

el poartă în ochi lacrimile suspinul visele venei sale
ea își macină respirațiile în nervi în disperarea retinei lui
dacă trupul meu ar avea ridurile apusului el m-ar
iubi și mai mult pentru confidența venelor, a conținutului lor
hieroglific. acolo unde se ascund lucrurile invizibile
busolele zac indiferente. în aerul concav peisajele ies din strânsori
cu o precizie ce pătrunde până în adâncurile venei perfecte.
mai mult chiar, el îi mângâie tremurul și, lipsit de puteri,
o îngroapă în uitarea inertă a capetelor ei

el uită nervii întinși pe iarbă altfel ne-am iubi și mai mult
pentru lumina pătrunsă prin gene cu răsuciri bruște de peisaj rebel
lucrurile perfecte măsoară doar partea vizibilă a conținutului
trupurile rămân acolo unde aerul le lasă.
el locuiește la capătul unei vene și repetă strigătul meu inert

am nevoie de el pentru ex-inspirație. merg involuntar
spre V