Îmi îngropasem mâna dreaptă
în sângele tău de femeie murindă,
în sufletul tău de femeie mirată
de ape,
de ochi, de oglindă.

Câinii-ți lingeau rănile, sânii
și frunza -vai!- frunza
se oprea din căzut.
În ceruri se-adunară și proștii, și nebunii
lovind cu pumnii-n arbori și-n pământ.

Și soare nu era, nici noapte și nici lună.
Îmi îngropasem glezna, mâna,
tâmpla dreaptă.
În sângele tău e femeie nebună
morți cu falanga m-arată.