ce-i mă
că-mi pierd răbdarea zilele astea
și o să arunc după tine cu oase

dimineață…

o cană umplută cu mucuri râncede
pe diagonală el scriind iarăși
după un veac de citit

ce-i mă! leguma naibii
de canapea răstignită acolo
în plină geriatrie a mitului
de nu vezi scăldându-se Moartea
în Ochiul meu cu sânii
căzuți ca niște pleoape

ce tot strigi după unul
cu mâini să te smulgă
din gura cu vrăji a televizorului?

de parcă aș ști să mai cânt
ceva pe ritmul înecului tău:

Comme tu disais que tu m’aimais!