De ieri,
am început
să-ți ascund sărutările,
sub pântecele rotunde
ale păsărilor
ce pleacă în toamna aceasta…
nicăieri...
abia ajung la ele,
pentru că zboară prea sus,
însă le-am lipit bine,
cu tango,
ca să nu-mi cadă pe buze,
în timp ce fâlfâie din aripi.
Unde s-or grăbi așa de tare,
că doar le-am dat atâta soare???!!!

Mi-e frică
să văd
cât de rotund
și aproape
este cerul…
și realizez
că sărutările lor,
la fel de rotunde,
se vor întoarce la primăvară…
fără
aripi
sau tango
sau...

Atunci,
nopți i se face milă de mine,
și-mi închide ochii,
dar nu poate vedea că nu dorm,
fiidcă-i neagră de supărare
pentru că îmi vei da
o nouă...
sărutare.