Aș locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munții încă nasc izvoare
Și-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.

În pumnul tău aș locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce fiind vânată
Zăcea rănită printre crizanteme.

Aș locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul șuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ți tâmplele de gânduri
Să îmi reciți în șoaptă mici poeme.

Aș locui sub pașii tăi, o vreme,
Să-mi poți reda odihna unui drum
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme

Și folosind de-acum noi stratageme
Să-mbraci toți pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea, întors din nou acasă
Voi zăbovi în palma ta…o vreme.