trezește-te, e șase dimineața, nu mai grava visele
pielea mea nu mai rezistă, sunt femeia deghizată-n poem

trebuie să vorbești cu mine la oră fixă
altfel dacă-mi atingi mâinile nu mai înveți să mergi

bandajez texte magice pentru lumea de apoi
pun comprese pe versurile dureroase
numele meu are mai multe variante ca în inscripțiile faraonice
te căptușesc cu ele în fiecare zi

iubitule, pe spatele tău sunt plaje și mări capabile să mă cuprindă

ca să iau forma ta trebuie să-mi modific oasele

reușesc să aduc la mal epave dintr-o altă civilizație
uneori între noi sunt doar câteva secole
pe care le-am trăit într-o comă difuză

fluxul îl trecem din palme în palme, sarea ne macină degetele
până într-o zi când toți vor uita ticăitul ceasului cu pendulă
vom reface drumul ca în basmul fraților grimm

tu îmi spui: să nu-ți fie frică de întuneric
am să-ți fac din toate secundele acelea

un colier, o amuletă luminoasă, de câte ori te rătăcești
trebuie doar să privești ca într-un bol de cristal

e 12 noaptea ca un țărm alungit
pe trotuarul celălalt cineva a adormit în fața porții tale
nu trebuie decât să traversezi strada
și să nu privești niciodată în fundul mlaștinii