În suflet acuma cu patimă ninge,
Și lupii aleargă prin vis obsedant,
Dorințele lumii înoată în sânge,
Iar noaptea ocupă un scaun vacant.

Trec turme firave prin noi boschetarii,
În marginea lumii să moară mișei,
Îi uită o lume, îi uită mai marii,
Doar moartea mai rupe, din noi și din ei.

Ne bântuie iarna pe strada murdară,
Și zac pensionarii, apatici la rând,
Ei vor o pastilă, atât, să nu moară
Și orele trec funerare pe rând.

Iubito, nu ninge, e moartă zăpada,
Cavoul de piatră în mine-i deschis,
Cu-alămuri, famfara se plimbă cu gloata
Și lung e convoiul către paradis.