Îmi număr duminicile
Precum avarii-și numără nimicurile lor fără de preț -
Hârburi de tinichea pe jumătate ruginite,
Ce nu mai au de mult folos, dar parcă nici să le arunci…

Azi la o bere în oraș cu amicii,
Peste o săptămână fix la un grătar din piept de pui…
Și trece vremea –
Nici nu știi cum ai ajuns să uiți atâtea
Din ce-ai știut demult, demult…

Și din duminici începi să socotești în Revelioane,
Reuniuni cu clasa din liceu,
În nunți de aur, de argint, de ce-or mai fi…
Copiii au și ei copii
Și aceștia-și numără secundele întâi,
Apoi minute, ore, zile
Și tot așa, și tot așa…