(aveam pe umăr un șoim, mă rotea gând deasupra ta
speranță
obrazul ți-l ating cu mâna
ca într-un geam fumuriu de la etajul treizeci și doi
care nu se deschide -
așa e făcut
să nu se deschidă vreodată)

aer...
am ridicat două degete, tovarășa s-a mai construit un furnal
femeile sunt mai subțiri ca fumul și înalte până la cer, au buzele închise
cu păsări amare ca pelinul
sirene industrializate
cu deșteptătorul pus să sune la cinci

Tovarășa te iubesc îți voi pune pe deget o coamă de leu e mai ușor când știi de unde vine sfârșitul
în coapsa ta se urcă numai cu mască de oxigen, iar cuvintelor
lor le ies oasele prin piele precum cailor flămânzi -
tăcerea mea
e sânge
în nările dilatate ale inelarului tău

ești atât de înaltă, o zgârie nori cu șezlonguri la ultimul etaj și ghivece de aloe
cotcodăcești la stele prin spărtura trupului meu fără gură

Prin cusătura calcaroasă a oaselor ca pe negativ vine strigătul
mă încarnez în viață cu două degete în sus, tovarășa s-a mai construit un furnal
ne împletim mâinile și strângem pâna la trosnet, tușim
amândoi o floare

~frântă

ruptura asta mi-aduce aminte de iarbă
lăsată ușor pe-o parte în islaz o femeie la umbră
ca o altă pieire
își deschide coastele ne invadează cu iepuri de câmp pe șira spinării
pocnește din degete, eu apar cu inima pe braț în loc de șervet
ca într-un film alb-negru cu pelicula arsă pe margini
o rază de soare

muguri
au toți un deget pe buze și-mi fac ștrengar cu ochiul
în oraș
se plantează pansele