Atunci când mergem la fântână,
atunci când mergem prin pădure,
trecem de fiecare dată prin cuvântul
„fântână”, trecem prin cuvântul „pădure”,
chiar dacă nu pronunțăm aceste cuvinte
și nu ne gândim la ceva de ordinul limbii.
Martin Heidegger „Originea operei de artă”



* * *
I
Filozoful spune
că atunci când mergi la fântână
treci prin cuvântul „fântână”
dar treci și prin alte cuvinte de sete
prin cuvinte de ciutură
lovită de pietre
ca să ajungi
la cele mai dulci
cuvinte de apă
chiar dacă nu știi să citești
și nu cunoști nici scrisul
setea te învața de izvoare
și rămâi poet pentru cuvântul „apă”
dacă tu ai făcut-o dintre adâncuri
să ne vină
atunci când ai trecut prima oară
prin cuvântul „fântână”
dar unde sunt acei de altădată
care-au trecut prin cuvântul „pământ”
săpând mai mult cu gura și ochii
apoi au trecut prin cuvântul „argilă”
apoi prin cuvântul „nisip”
2.
apoi prin cuvântul „piatră”
apoi iar nisip și iară piatră
până au dat de sfânta apă
și odată găsind-o
au rămas acolo cu ea
în cuvântul „fântână”
fiindcă n-au știut
să-l citească
și nici să-l scrie
ei au încercat
să-l facă
să fie.
II
Dacă mergi prin pădure
la început de iarnă
în căutare de lemne
vrei tu ori nu vrei
mai întâi vei trece
prin cuvântul „pădure”
și atunci se poate întâmpla
ca înainte de a-i păși pragul
să treci prin” pădurea de argint”
ori prin „pădurea narativă”
a lui Umberto Eco
cu cele „șase primbări” ale sale
și prin Pădurea Neagră
de unde Dunărea își trage izvoarele
apoi vei trece neapărat
3.
prin Pădurea Petrișorului
prin Pădurea Spânzuraților
ca să ajungi la Dumbrava Roșie
o pădure și ea de stejari
dar e una mai deosebită
fiindcă inițial moșia aceasta
fu câmpul de luptă
unde străinimea a fost învinsă
și cei care ne-au cerut „ pământ și apă”
fură înhămați în locul vitelor la plug
de-au arat și-au semănat de jur împrejur
tot stejari și stegari
până „se făcură toți o apă și-un pământ”
poate deaceea suntem atât de înverziți
scăldați de „crești pădure și te-ndeasă...”
ori de „pădure, verde pădure”
că râvnitori am cunoscut destui
mai avem și azi cât vezi cu ochii
ori câtă frunză și iarbă
că aproape nu-i nici un cântec
din care să lipsească frunza verde
și când pădurile toate s-au strâns laolaltă
ne-au cerut să le numim cu- un singur cuvânt
și atunci le-am zis „codru”
și „la mijloc de codru des
toate păsările ies...”
iar noi la început de iarnă
intrasem în cuvântul „pădure”
să luăm niște lemne de foc
și n-am mai ieșit niciodată
probabil suntem pentru cuvinte
doar niște piese de joc.