Atotputernice Stăpâne,

1. Iartă-mă că îndrăznesc să-Þi ispitesc nepătrunsul gândurilor, dar o fac cu dreptul celui care suferă.
2. Sunt un tânăr bolnav de SIDA, un mort umblător, neajutorat și trist.
3. Prietenii mă ocolesc, semenii nu-mi aud strigătul, morții încă nu mă recunosc, iar Cerul mi-e potrivnic.
4. Această boală este mai grea decât suferințele pe care le-a îndurat Fiul Tău.
5. SIDA este o cruce pe care te zbați și nu-ți poți da duhul chiar dacă toate catapetesmele plesnesc și lumea se întunecă de nori,
6. un rug care te arde fără să te mistui degrabă, o moarte perfidă ce te omoară și te învie de infinite ori.
7. În fața acestei boli, stoicii și-ar fi pus tratatele pe foc, iar Iov ar fi recurs la suicid.
8. Zilele mi se împuținează și pământul așteaptă să mă soarbă în pântecul lui de Leviatan neînduplecat, prea strâmt pentru universul cu care voi pogorî în el și prea larg pentru un pumn de carne batjocorit de căngile păsării SIDA.
9. Sunt tânăr, Doamne, și glasul îmi piere, picioarele-mi slăbesc, iar gura mi-e plină de fiere.
10. Pieptul îmi arde și pară de foc coboară pe grumazul meu.
11. De ce mă bagi în floarea vieții în pământ? Mi-e dragă lumea și nu vreau să mor!
12. Dacă eu nu Te împiedic să ceruiești, Tu de ce nu mă lași să lumesc?
13. Arde rugul meu pe rugul lumii!
14. Poartă-mă peste oceane în reci levitații să-mi potolesc văpăile verzi.
15. De voi picura un strop din otrava ce mi-ai dat, va fi îndeajuns să-Þi omori universul.
16. Până și șerpii îmi stau la rând să se adape.
17. Strivit între cer și pământ, luceferi din Tării îmi împung creștetul și iarba îmi crește în viscere.
18. Doamne, îmi scapă viața din mâini ca un pește cleios, oricât aș strânge pumnii, oricât i-aș strânge.
19. Izvor nesecat de ape fierbinți mi-e fruntea, și moartea sa cuibărit în chipul meu.
20. Doamne, arde azurul!
21. Nori de funingine, potop de păsări negre vin să se așeze pe sorii Tăi și ai mei.
22. Întinde, Doamne, dreapta Ta celui ce se tăvălește printre scuipați, cu trupul zdrențuit de răni înfrunzite și rău mirositoare,
23. că peste măsură mă arde focul pedepselor Tale.
24. Mai bine eram un soare rătăcind pe azur și nimeni nu îndrăznea să-mi înfrunte dogoarea,
25. copac pădureț cu fruct augurid și nimeni nu venea să-mi muște din rod, sau apă cu susur nebun să-mi înec în valuri pizmașii,
26. floare de colț pe muchii de stânci sau vultur, să zbor văzând cum osânda mă paște.
27. Dacă am păcătuit e pentru că m-ai făcut neputincios.
28. Niciodată nu va fi dreptate între noi, căci eu sunt o mână de cenușă, iar Tu, un gigant cosmic necreat și infinit, care nu cunoști suferința, ci o împarți muritorilor la ghișeu.
29. Cât vei mai batjocori, Doamne, acest pumn de pământ, nu-Þi umezesc obrajii?
30. Nu te mânia, Doamne, pe robul Tău, căci Tu m-ai zidit ființă cugetătoare.
31. Atâta vreme cât mă voi simți speriat de infinitul Tău, nu voi înceta să Te întreb.
32. De ce-mi arăți peste tot mâinile Tale și nu-Þi descoperi niciodată fața?
33. De ce vrei să-Þi verși mânia asupra unui fir de iarbă pe care-l apleacă stropul de rouă și-l încovoaie vântul?
34. M-ai îmbrăcat în haine de piele stricăcioase, iar Tu Þi-ai țesut veșmânt de umbră.
35. Știu că sunt muritor, dar dă-mi o moarte demnă, fă-mă să simt și-n moarte bunătatea Ta.
36. Ochii nu mă mai slujesc, și-au pierdut sclipirea, ca două migdale uscate stau ascunși în orbite canceroase.
37. Doamne, nu-mi lua vederea, căci vreau să-ți adulmec Tăriile!
38. Dacă până mai ieri umpleam lumea cu zâmbete și oamele erau gata să-mi soarbă chipul, azi nici măcar corbii nu și-ar murdări ciocurile cu leșul meu.
39. Se clatină pandantivii cerului, s-au frânt încheieturile lumii, iar Tu ești neînduplecat în mânia Ta.
40. Carnea de pe oase mi se desface și rănile împrăștie putoare.
41. Când va ajunge la nările Tale duhoarea trupului meu?
42. Mă usuc de dor de viață la poarta casei Tale și nu pot pricepe de ce Îți place muzica tânguirii mele.
43. Oare n-ai poruncit Tu Satanei să nu se atingă de sufletul lui Iov? Atunci pe mine de ce mă lași cu totul celui rău?
44. Doamne, SIDA otrăvește sufletul, roade creierul, ruginește osia spiritului.
45. De ce m-ai făcut, Doamne, imperfect și liber, iar dacă m-ai făcut așa, atunci de ce mă judeci?
46. Dacă ai știut că-mi voi folosi rău libertatea de ce m-ai înzestrat cu ea?
47. Doamne, oare nu suntem neputincioși amândoi, eu pentru că nu pot și Tu pentru că nu poți decât să poți?
48. O, soare mai presus de sori, în ce genuni îndepărtate plutești?
49. Din neputință e împletită raza ce se zbate între noi și mintea mea nu se pricepe să spună a cui e neputința.
50. De ce Þi-ai vărsat preaplinul iubirii în făpturi? Nu Þi-a ajuns iubirea intratreimică?
51. Cum poate un Dumnezeu bun crea o lume rea? Dacă Tu ești plinătatea absolută, poate exista un neant în afara Ta?
52. Cum poți să Te privești în oglindă prin mine și să Te suporți în asemenea stare, au nu sunt eu chipul Tău?
53. De ce înfigi spini în trup când trupul însuși e un ghimpe?
54. De ce lucrezi în întuneric, Tu, Cel ce Te-ai numit „Lumină”?
55. Eu nu Te acuz, Doamne, că Tu m-ai îmbolnăvit de SIDA, dar Te întreb de ce ai îngăduit acest lucru,
56. au nu-Þi aparțin până la capăt frâiele acestei lumi?
57. Dacă Tu ai fost absent din viața mea în noaptea în care m-am îmbolnăvit de SIDA înseamnă că nu porți de grijă făpturii Tale.
58. Dacă ai intervenit înseamnă că m-ai silit pentru că eu n-am făcut decât ceea ce știai Tu că voi face.
59. Doamne Dumnezeul Meu, oare sunt vinovat pentru fărădelegea mea?
60. Tu știai că eu voi muri de SIDA mai înainte ca mama să mă fi zămislit.
61. Atunci eu nu puteam să mor decât de această boală, pentru că Tu gândești o dată pentru totdeauna,
62. iar dacă viața mea Te-ar fi determinat să-mi schimbi sfârșitul, știai de la început că vei reveni asupra propriilor hotărâri și știai și în ce fel o vei face.
63. Atunci eu am fost liber numai pentru că nu știam ceea ce știa Dumnezeul meu?
64. Tu nu m-ai silit, dar ai știut ce voi alege. Aducându-mă la ființă, m-ai adus cu alegere cu tot.
65. Alegând să mă înființezi mi-ai susținut ființial alegerea.
66. Ca să fac ceea ce ai ales Tu, ceea ce știai Tu că voi alege, m-ai ajutat încă din pântecele mamei mele prin faptul că mi-ai dat o fire senzuală, apoi m-ai stimulat în plan afectiv, aducându-mi înainte imagini care să-mi ațâțe pofta trupească.
67. Chiar dacă Tu nu știai dinainte, deoarece gândești în afara timpului, văzându-mă simultan sugar, student și bolnav de SIDA, tot nu-mi oferi libertate.
68. Ca să fiu liber ar trebui să nu mă vezi ce fac, să mă ignori.
69. O libertate deplină implică și cunoaștere. Atâta vreme cât nu-mi sunt cunoscute dinainte toate căile, nu sunt liber să le aleg.
70. În seara în care m-am îmbolnăvit aveam în față mai multe posibilități:
71. un prieten mă invitase la cină, mama m-a rugat să rămân acasă, eu vroiam să mă plimb prin parc,
72. însă ceva mă împinsese de spate să intru într-un local de noapte pe care-l văzusem cu câteva săptămâni în urmă, dar fără să mă gândesc că voi intra acolo vreodată.
73. Acolo, în acea noapte, am cunoscut ființa care înainte de vreme mi-a împărtășit moartea.
74. Abia acum realizez că atunci când am văzut pentru prima dată localul n-a fost întâmplător.
75. Mi-ai arătat locul, ca să știu merge acolo unde peste câteva săptămâni avea să mă aștepte moartea.
76. Tu știai acest lucru, astfel nu ai fi Atotștiutor, iar eu am făcut ceea ce Tu știai că voi face.
77. Aș fi putut să rămân acasă, dar atunci Tu știai din eternitate că în aceea noapte patul meu va fi gol.
78. Ca să fi fost liber în acea seară trebuia să am în față toți factorii reali care mă priveau, inclusiv faptul că voi muri de SIDA. Dacă știam acest lucru nu intram în local, deci alegeam liber.
79. Se spune că Tu chiar dacă știi totul nu silești, asemenea medicului care, deși cunoaște boala fatală, nu-l silește pe bolnav să moară.
80. Da, Doamne, dar medicul constată doar boala, nu este implicat în producerea ei, pe când Tu ești totalitatea absolută și cunoști tot lanțul cauzal.
81. Cum poți, Doamne, să știi tot, dar în același timp să nu produci tot?
82. Oare pot făptui eu ceva în exterioritatea infinitului Tău?
83. A fi liber înseamnă a putea alege rațional nu orbit de pofte.
84. Ce să fac eu cu un car de libertate, cu un munte de plăcere și un grăunte de voință în fața irezistibilei frumuseți a femeii?
85. Fagurele de miere pe care l-ai sădit în trupul ei mă îndeamnă să-i sorb dulceața.
86. De ce ai pus în tremurul sânilor atâtea chemări și în ochii ei atâta abis?
87. De ce ai sădit în om foamea de celălalt, de ce trebuie să mușcăm unii din alții cu nesaț ca din fructe pârguite?
88. Nu era mai bine să ne fi făcut ca doi trandafiri, să ne deschidem unul spre celălalt petalele în semn de iubire si apoi să florim mai departe?
89. Acum când trebuie să părăsesc paradisul terestru și să cobor în adânc, îmi îngheață sufletul și inima îmi lovește pieptul ca un butuc.
90. Mai lasă-mă, Doamne, o vreme că nu mi-am încheiat socotelile cu lumea.
91. Sunt tânăr, Doamne, și nu vreau să mor.
92. Doamne, eu nu știu să mor. Mori-mi Tu murirea!
93. Luminează, Doamne, mințile învățaților să găsească un leac acestei boli că cumplit mă zbat în gheare ei.
94. Poruncește-le să caute în nisipul deșerturilor, în pulberea selenară, în intestinele peștilor,
95. în măruntaiele pământului, în sarcofagele faraonilor, în veninul șerpilor, în albastrul cerului și în roua dimineții.
96. Îngeri, Arhangheli cu săbii de foc, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, puteri și cete, serafimi cu multe aripi,
97. voi care stați în preajma cortului Celui Prea Înalt, rugați-L să se milostivească de făptura Sa.
98. Ajut-mă, Doamne, că nu putem unul fără celălalt. Tu ai nevoie să exiști, iar eu să iau act de ființa Ta,
99. Tu ai nevoie să mă ajuți, iar eu de ajutorul Tău.
100. Nu pot nici trăi nici muri fără Tine, mi-au înfrunzit gândurile în Eshaton.
101. Aud bătăile ciocanului ce-mi coase sicriul și mii de lopeți mă sapă.
102. Poate următoarea scăpătare a orologiului îmi va înghiți ultimul surâs. Dar înainte e foc, dar îndărăt e apă…
103. Doamne, ne-ai legat ca pe necuvântătoare la țărușul ființei! Nu Te cutremuri sub mantia Ta?
104. Tu îți scalzi picioarele în Azur, iar mie îmi putrezesc măruntaiele.
105. Nu mă băgați în pământ!
106. Dacă știam că voi putrezi, când mă jucam în țărână m-aș fi împrietenit cu viermii, dar așa, mă înfățișez ca un străin înaintea lor.
107. Doamne, înfloresc cireșii, înverzește răchita, iar eu mă duc să putrezesc.
108. Mori Tu în locul meu ori coboară cu mine în țărână și mă apără de viermi,
109. iar de mormintele, largile, strâmtele, nu Te încap, îngroapă-mă sub tronu-Þi de stele.
110. Și din când în când mă învie, cu o mână să te pălmuiesc, iar cu cealaltă să Te mângâi așa cum faci Tu cu făpturile de lut.
111. Sunt uscat Stăpâne și galben ca ceara.
112. Trimite fulger din cer și aprinde-mă.
113. Sub ochiul Tău și al îngerilor ieșiți la balcoanele Cerului, voi arde ca o lumânare de jertfă.
114. Fă, Doamne, ca acum, la capătul drumului, să mă pot apropia de Cerul Tău.
115. Sparge fereastra ființei mele cu razele Iubirii Tale nemărginite!
116. Putea-va oare libertatea mea finită să împiedice revărsarea Iubirii Tale infinite?
117. Plângeți-mă Tării, voi fecioare despletite pe mine mă plângeți.
118. Ca femeia păcătoasă lăcrimez, ca tâlharul glăsuiesc,
119. iartă-mă Iubitorule de oameni, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu,
120. tămăduiește-mă. Împodobește-mă cu harul răbdării și al înțelegerii și apoi apleacă-mi spinarea cu greutatea durerilor.
121. Doamne, Tu care Þi-ai văzut mama plângând la poalele crucii, știi că nimic nu este mai nefiresc și mai crud pe această lume decât să se stingă vlăstarele înaintea părinților.
122. Dacă voi muri, rogu-Te, coboară în nopți târzii la căpătâiul lor și spune-le că trăiesc în Cerul Tău.
123. Rămâi Tu în locul meu și le veghează bătrânețea!
124. Tu ai stat câteva ceasuri pe cruce pe când din mine boala mănâncă ani în șir și fiece moment e o Golgotă.
125. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care la nunta din Cana ai prefăcut apa în vin, pentru a nu întrerupe veselia nuntașilor,
126. purcede și acum din înălțimi la nunta suferinței mele.
127. Nu-Þi cer să prefaci apa în vin, căci vița mi-a rodit îndestul și din rodul ei m-am adăpat peste măsură .
128. Prefă-mi, Doamne, de poți, vinul în apă!
129. Cât de mic mi-aș vedea chinul la lumina Luminii Tale, ce curând s-ar topi de căldura Ființei Tale, însă departe sunt de Tine și a moarte licărește steaua Ta pe bolta pribegiei mele.
130. În așteptarea unui răspuns ard și mă plec în fața neînțelesurilor.



Cu adâncă smerenie
CEL CE NU VA MAI FI

























Preaiubită făptură,

1. Eu sunt adâncul de Lumină în fața căruia timpul apare ca un fir de praf.
2. În fața Mea inteligențele eonice ale îngerilor se cutremură, căci ele își află izvorul, odihna, vederea și extazul în muzica infinității Mele.
3. Nimic din ce e spirit nu poate intra înăuntru fără a fi înlăuntrul Meu.
4. Nimic nu-și poate afla cumpăna și axul fără Mine.
5. În fața Mea nu timpul, ci abisul însuși se rușinează de puținătatea lui.
6. Eu Mă joc cu timpul cum s-ar juca un prunc cu fulgul de zăpadă de ar avea în surâsul lui atâta taină, încât să nu-l strivească.
7. În fața Mea neantul fără de odihnă stă liniștit, iar genunea ce nu are capăt în propria-i surpare, își găsește pacea.
8. Pentru a turna în forme ceea ce-n nici o formă nu poate să încapă am ordonat structura ascunsă a lumii în sfere a căror consonanță o cunosc doar îngerii.
9. Interiorul Meu este un ocean de iubire, dar iubirea-i revărsare și-n adâncirea ei de sine creează liber ceruri, eoni, sfere, timp, lumină, îngeri, oameni, fluturi.
10. În centrul lumii L-am pus pe Adam, mijlocitor între pământ și cer, animal și înger, trupesc și pnevmatic ce concentra în sine întreaga creatură și purta în adâncul său inefabilul Meu chip.
11. Universul era un vast acord în care rezonau vizibilul cu invizibilul, atomii cu constelațiile, firul ierbii cu mersul sorilor.
12. Creatura suferea de o binecuvântată ignoranță, neștiind ce înseamnă ura, posesia, repulsia, boala, moartea.
13. Cosmosul era transparent la lumina prin care făceam cunoscut abisul Iubirii Mele, toate fiind îndreptate cu fața înspre interioritatea intangibilă a Ființei Mele.
14. Din cele mai înalte locașuri, un înger de sub tronul Infinitului și-a întors fața de la Mine, și-a înstrăinat ochiul spiritului de la lumina interiorității Mele alegând pustiul nebuniei și al distrugerii.
15. Căderea lui l-a transformat în vrăjmaș al Meu și al lui însuși.
16. Numai prin Adam răul putea atinge articulațiile cosmosului. Dacă el ar fi refuzat tentația cunoașteri răului, creatura ar fi rămas integră.
17. Nimeni nu se poate asemăna cu Mine în cunoașterea binelui și răului, căci nimeni nu poate ști și ce-i înăuntru și ce-i în afară dacă nu are în el nemărginirea.
18. Atât de adânc a pătruns răul în fire, încât a fost nevoie să cobor chiar Eu în timp pentru a-l scoate din robia întunericului.
19. Încă din pântecele mamei tale te-am ales. Am rânduit apoi să te bucuri de lumina zilei, să crești în putere și să stăpânești lumea.
20. Nu te simții strivit de nemărginitul Meu și nu nesocoti lumina ce-și joacă flacăra în tine.
21. Privește licuricii și vei vedea că nu-și plâng puținul strălucirii lor în fața măreției lunii de pe cer.
22. Cu cât ești tu mai mare decât ei și scânteierea ta cu cât mai departe răzbate?
23. Dacă nu ți-aș purta de grijă pe dată te-ai întoarce în neantul din care ai fost adus la ființă,
24. dar Eu am zămislit lucrurile spre viață și nu Mă bucur de moartea celor vii.
25. Lupta Mea nu e îndreptată împotriva ta, ci împotriva răului din tine.
26. Eu am îngăduit suferința nu ca să te omor, ci ca să devii asemenea Mie.
27. Nu Eu, ci tu vrei să Mă ucizi prin îndoială, revoltă și negație.
28. O, ființă, când vei înțelege chemarea ta?
29. Până acum ți-ai ațintit privirile spre lume și ai risipit împreună cu ea.
30. Acum ți le-ai întors spre Mine și aduni în folosul tău.
31. Eu am așezat o ordine după care lumea naturală se conduce și nu forțez evoluția lucrurilor.
32. Nu Eu te-am pedepsit, căci nu sunt ca omul, să Mă supăr,
33. ci tu ai fost cel ce ai ales aceste împrejurări care te-au dus la boală.
34. Cu toate că sunt Dumnezeul tău, nu te pot sili să faci binele, căci te-am înzestrat cu voință liberă,
35. dar atunci când alegi răul sufăr pentru durerea ta.
36. Nu sunt străin de suferința umană, căci prin Fiul Meu am cunoscut viața voastră de la leagăn la mormânt.
37. De ce te tânguiești pentru oasele tale când cunoști calea lor?
38. De ce te îngrozești văzând carnea ce-și urmează drumul?
39. Oare nu tot acolo va merge cu toată grija ta cea multă?
40. De ce te miști prin timp, când eu am făcut timpul să se miște prin tine?
41. Chiar și atunci când ridici pumnul împotriva Mea, Eu te iubesc.
42. Îți împresur chipul cu sărutări și sărutarea Mea te arde.
43. Nu voiesc răul, ci atunci când își face loc în existența ta încerc să-l convertesc în bine.
44. Poartă-ți boala cu vrednicie și cu răbdare și cu ajutorul Meu o vei strămuta într-o liturghie la care nu voi întârzia să iau aminte!
45. Viața e un dar pe care tu Mi-l înapoiezi sfințit prin cruce. Primesc cu bucurie darul tău și prin înviere te voi face fiu al eternității.
46. Tu ești lumină din Lumina Mea. Rațiunea mea unică este împărțită în chip neîmpărțit în rațiunea ta.
47. Cine ți-a spus că ești neputincios?
48. În tine zace puterea Mea, mai tare decât furtunile mărilor și fulgerele ce spintecă văzduhul.
49. Omule, tu nu ești un pumn de cenușă, ci ești un vas ales, un pui de Dumnezeu.
50. În ființa Mea, Atotputernicia și voința sunt una. Eu pot să fac tot ce vreau, însă nu voiesc să făptuiesc atâtea câte pot.
51. Nu-mi stă în putință să fac răul, dar asta exclude neputința.
52. A fi neputincios înseamnă a nu putea face binele.
53. Libertatea odihnește în infinitul Ființei Mele și prin aceasta își află în Mine taina.
54. În afara Mea nu este decât robie eternă.
55. Suprema lege a iubirii este aceea de a-i dărui celuilalt libertatea, astfel I-am dat omului cel mai prețios dar și omul s-a cufundat în suferință, căci nici o libertate nu-și poate îndura pierderea dacă este mărginită.
56. Împlinirea libertății nu se poate face decât în Mine, căci numai în Mine este loc.
57. Și unde ați fi voi liberi, dacă nu ați avea loc?
58. Și unde v-ați găsi locul dacă în afara Mea nu-i decât neant?
59. Cunoașterea Mea este netemporală, nemijlocită și nefragmentară.
60. Eu nu gândesc, nu știu, nu cunosc, nu văd ca voi, ci într-un fel mai presus decât cei născuți din carne.
61. Eu sunt Ființa absolut liberă, Nedeterminatul pur, dar prin spirit, acel grăunte de eternitate pe care L-am sădit în ființa ta, te-am chemat și pe tine la libertate.
62. Tu nu poți fi liber ca și Mine, pentru că ești o făptură creată iar limitele creaturii sunt și limitele libertății.
63. Libertatea Mea nu este doar o libertate electivă, ci este mai presus de orice alegere.
64. Eu știu dinainte totul, dar Știința Mea este în afara Timpului.
65. Trecutul, prezentul și viitorul sunt concentrate într-un singur punct, într-un prezent neîntrerupt.
66. Chiar dacă preștiu ceea ce vei face tu ca ființă, fapta ta nu-și are cauza în Mine ci stă în puterea voinței tale.
67. Eu știam că te vei îmbolnăvii de SIDA, dar nu te-am silit să faci acest lucru.
68. Existența faptelor tale nu depinde de faptul că Eu le cunosc, ci cunoștiința Mea este determinată de faptele tale.
69. Eu îți prevăd faptele doar ca efecte ale libertății tale absolute.
70. Dacă cunosc că unii se vor mântui, iar alții se vor îndrepta spre osândă, acest lucru se bazează pe preștiința Mea din veșnicie, iar aceasta nu te determină pe tine să faci răul, căci făptuiești la un alt nivel în Atotștiința Mea, unde, pentru un moment ești absolut liber să alegi.
71. Dacă îți îndrepți pașii inconștient spre un lucru care ar putea să-ți pricinuiască rău, Eu îți luminez mintea spre a putea înțelege consecințele faptei tale, dar nu te silesc nici atunci când faci binele nici când săvârșești răul.
72. Ești liber cu adevărat numai atunci când îți acorzi voința cu a Mea, când accepți robia binelui, a iubirii față de Mine.
73. Îmi ceri, preaiubită făptură, să te ignor, să-Mi întorc fața de la tine când făptuiești, pentru a nu-ți leza libertatea.
74. O, de M-ai iubi, M-ai ruga să vin mai aproape, atât de aproape, încât nu tu, ci Eu să făptuiesc în tine.
75. Cum ai putea fi cu totul liber când haina de humă îți apasă mădularele?
76. De ce râvnești la o libertate pe care n-o poți purta? Libertatea Mea ți-ar arde veșmântul de carne.
77. Viața voastră terestră este o luptă neîncetată, o probă, o tindă a veșniciei, un moment electiv pe care vi l-am acordat. Ar fi absurd ca acest vis, acest abur să fie viața voastră ultimă.
78. Adevărata viață începe o dată cu acel somn pe care voi îl numiți moarte.
79. Eu nu am creat moartea, ci o făptură liberă care și-a întors fața de la Chipul Meu, alegând noaptea.
80. Pătimind și murind pentru tine, Fiul Meu a biruit moartea.
81. Prin unirea cu El te faci părtaș al Învierii Lui și, asemeni morții Lui, și moartea ta va fi un somn din care vei reveni la viața veșnică.
82. De ce vezi pumnul de cenușă și nu vezi mănunchiul de raze?
83. De ce te cutremuri la glasul pământului ce-și cere partea și la Cuvântul Meu care te cere întreg nu-ți pleci urechea?
84. Născându-te întru Mine prin moarte, îți lepezi mantia grea a trupului stricăcios și, cu această ființă spirituală, vei străbate Tăriile, adăstând în lumea ființelor pure.
85. Pentru a nu diferenția firea trupească, nu am creat de la început perechea umană, ci am zidit mai întâi omul.
86. Pe femeie n-am făcut-o din țărână, ci din coasta ta, ca să vă căutați unul pe celălalt, tu coasta, iar ea locul de unde a fost luată.
87. Þi-am făcut femeie să te ajute, să te ferească de singurătate și să va desăvârșiți în iubire, căci iubirea adevărată este schimb de ființă. Nici Eu, Dumnezeul Tău, nu sunt o singură persoană.
88. Femeia vă este dată să umple lumea cu zâmbetele și duioșia ei și, precum florile de-a pururi să vă înveselească.
89. Mi-ai spus că suferința Mea pe cruce a fost de câteva ceasuri, dar cunoști tu natura timpului?
90. Știi tu în ce timp am suferit Eu?
91. Poți măcar bănui că în acele ceasuri erau adunate și îmbrățișate toate secundele suferinței lumii și toate clipele suferinței tale?
92. Se cuvine dojenit artistul pentru opera sa?
93. Oare lucrarea mâinilor lui nu se cuvine pusă la loc de cinste?
94. N-am împodobit Eu Universul precum mireasa își gătește casa în așteptarea mirelui?
95. De ce judeci cu nepricepere, ca și cum tu ai fi așezat temeliile lumii?
96. De ce vrei să împarți cu mintea razele soarelui în loc să-ți bucuri ochiul de lumina lor?
97. Cine ești tu, omule, să ceri socoteală Celui ce le face pe toate bune? Cum Mă vei judeca dacă nu M-ai văzut niciodată?
98. Ascuți tu firul ierbii să poată sparge scoarța pământului și să-l acopere de verdeață?
99. Poruncești tu norilor să fugă de la un capăt la altul al Cerului?
100. Fost-ai tu de față când am despărțit uscatul de ape, netezit-ai tu întinderile mărilor?
101. Pus-ai tu luminători deasupra pământului, dar dincolo de cerurile Mele umblat-ai vreodată?
102. Știi tu până unde se revarsă Duhul Meu?
103. Þii tu cu umerii planetele să nu se prăbușească asupra pământului, dar oamenii, tu îi oprești să nu cadă spre cer?
104. Cine iscă ploaia în miez de vară când crapă pământul de fierbințeală și gurile făpturilor se tăbăcesc?
105. Dacă toate acestea nu le-ai făcut, de ce ridici glasul asupra Mea?
106. Ia seama, fiul Meu, și grăiește-Mi! Oare Mi-ai dat tu ceva ca să fiu nevoit să-ți dau îndărăt?
107. Nu ți-am dat Eu viața în dar și toate cele dimprejur nu le-am creat pentru desfătarea ta?
108. Dacă acum suferi, e semn că am căutat cu iubire spre tine.
109. Iubirea Mea nu se poticnește de vremelnicia vieții voastre, ci de eternitatea ei.
110. Oare v-aș putea iubii Eu altfel decât etern?
111. Nu deznădăjdui, preaiubită făptură, ridică-ți cugetul la Creatorul tău, frânge-ți inima pentru fărădelegile tale, căci voi trimite Duhul Meu asupra ta.
112. Coroană mai strălucită decât aurul voi pune pe capul tău și din fulgere îți voi țese veșmânt.
113. Așa te vei înfățișa în locașurile cele mai presus de fire și te vei veseli de-a pururi întru Mine.
114. Eu sunt Părintele tău bun și iubitor care nu te părăsește nici în suferință.
115. Atunci când ți se pare că ești singur Eu dispar doar din orizontul înțelegerii tale limitate. Dimpotrivă, atunci când îți este mai greu, te țin în brațe, poate de aceea ți-e cu neputință să Mă vezi.
116. Chiar dacă nu ai fi bolnav de SIDA, o dată tot ar trebui să-ți mori moartea.
117. Foamea de ființă nu ți-o vei sătura decât în Mine.
118. Pe măsură ce te vei apropia de Mine, Eu mă voi sălășlui mai adânc înăuntrul tău, încât Iubirea noastră reciprocă va face din Mine om și din tine Dumnezeu.
119. Nu înceta să plângi, preaiubită ființă, căci prin lacrimi Duhul Meu transpiră în tine,
120. Tăriile cerului se topesc și curg prin ochii tăi.
121. Plânge, căci lacrimile tale cad înspre Mine ca o ploaie de jos în sus aducătoare de rod.
122. Voi număra lacrimile tale una câte una și din ele îți voi face nimb de luceferi.
123. Din veșnicie am avut în ființa Mea planul zămislirii acestei lumi și din iubire i-am rânduit mersul spre mântuire.
124. Oare îmi voi întoarce fața acum de la creatura Mea?
125. Eu am pus în lume legi după care să se conducă toate cele ce sunt, dar dacă voi găsi de cuviință, dreapta Mea se va ridica mai presus de legile firii,
126. lumină din cer va coborî peste capetele învățaților și, la vremea cuvenită înțelepciunea lor va găsi leacul acestui morb ucigător.
127. Fost-a molimă pustiitoare pe pământ la care inima Mea să se învârtoșeze? Nu deznădăjduiți, că nici de această dată nu voi lăsa să piară făptura Mea.
128. Suferința, boala, moartea sunt doar limitele tale, dar ia aminte, că acolo unde se află o limită există ceva și dincolo de ea.
129. Oare semințele copacilor se înfricoșează de mâna de țărână ce le apasă când glasul poruncitor al soarelui le cheamă la lumină?
130. De-ar șovăi cum șovăiți voi, ce stejari și-ar mai deschide coroanele spre cer?
131. Dacă nu am răspuns tuturor întrebărilor tale este pentru că ori nu ți-ar fi de folos ori adevărul te-ar copleși, căci mintea ta este neîncăpătoare pentru infinitul Meu și urechile tale sunt neînvățate cu tunetul vorbelor Mele.
132. Dacă n-ar exista răspunsurile n-ar fi posibile nici întrebările tale.
133. Caută-Mă în însăși suferința ta, în întrebările tale și dincolo de orice răspuns, în Taina Mea Mă vei găsi întreg.
134. Până ne vom întâlni în lăcașurile cerești unde trupul tău curățit de răni se va scălda în Lumina Mea, har, pace și părintească îmbrățișare.

Cu nemărginită iubire,
CEL CE ESTE