trăiesc într-un cub pe care cineva
îl frământă absent în mână
e un gest distrat în care uneori învârți o piatră
și iarba țâșnește înaltă până la umăr

eleutheria, sunt oameni-lance care nu pot închide pumnul
își izbesc doar coada cu solzi de găicile palmelor
le scapă printre degete minutul reavăn în care
pământul se întoarce cu tălpile-n sus

tu te izbești cu umărul dintr-un geam în altul pe toate fețele
închis în lumină ta ca într-o rășină subțire
din care ți se dezgolește mai întâi umărul și cerul mușcă adânc
o acvilă
eleutheria, sunt o femeie simplă cu glas răgușit și bluză înflorată
prin care inima-și arată spinarea de orcă

afară, întunericul își taie buza sticloasă c-un orb
marea își scutură merele verzi la picioarele noastre
e un gest distrat în care uneori învârți o scoică în mână
și pomii încep deodată să moară ca peștii, pe spate



*eleutheria - libertate în lb. greacă