Aprilie – o horă de petunii;
Miresme moi și calde ce îmbată
În dimineți de miere câte-o fată
Și toți băieții ce-o privesc ca hunii.

Se umflă ziua; plouă câteodată
Și-apoi iar soare. La-nceputul lunii
E-o sărbătoare veselă-a minciunii
Și alta tristă-a Celui-Fără-Pată.

Mi-e sufletul amorf în creuzetul
Încins al primăverii – ochii ei,
Ca două păsări ce se-ntorc în bietul

Parc străjuit de carpeni și de tei,
În noi matrițe au trezit poetul.
Aprilie – aleargă-n mine miei.

17 II 2008