O frică surdă te îndeamnă să te ții departe
de spații înguste și întunecate.
Abia de mai îngrămădești palmele în jurul candelei
să modelezi pântecul femeii din care curge lumina, se prinde universul.
Pașii se succed în cerc modelând formele geometrice
de care va trebui să te desparți cândva.
Să te desparți de copilărie, de mamă, de lumea ta
și să plângi din mers și să nu-i pese nimănui
decât din depărtare și doar intuitiv.
Parcă hipnotizat să-ți treci palma
din zi în noapte și invers ca dintr-un ritual în altul -
avalanșă de mici întâmplări de care te agăți
cu disperarea celui rătăcit.
Visezi la o cafenea simplă, două cești aburind pereții,
oameni cu care să vorbești ore în șir sau același timp să îl taci,
numai să nu îți găurească singurătatea trupul,
să nu te înghită himera din tot ce disprețuiești.