vine dinspre marginea
cerului strivită de nori
umple golul din neputința
sufletului fugărit undeva
spre o lumină stingheră
trecerea lui pendulată
dizolvă tăcerea
lărgind auzul deschis
ca o petală
se descompune
devorând umrele
fără timp
puternic
lovește și sparge tăcerea
săgeata domină cerul
torturându-l


natura îmi devorează visul
fără să știe că și eu locuiesc acolo

începe ploaia...