1. Cum l-ați cunoscut pe scriitorul Vintilă Corbul, domnule George Stanca?

Debutul meu de editor, la Adevărul Holding a fost cum nu se poate mai suculent: m-am trezit pe 3 septembrie 2007 în față cu Vitilă Corbul opere complete, adică tot ce a publicat el atât la editurile românești , singur sau cu Theodor Mircea Burada, cât și cu traducerile cărților lor scrise și publicate în limba franceză. Termenul de predare al tuturor cărților, 33 la număr: târgul de carte Gaudeamus care începea la 20 noembrie. Nu-i citisem nici trei -patru cărți când sunt chemat la redacție să mă întâlnesc cu maestrul.
Un ins de 91 de ani, uscățiv, plin de energie, cu plete albe și rare, care mi-l amintea pe același domn Vintilă al anilor 60-70, pe care-l vedeam pe Calea Victoriei sau la Athenee Palace la braserie, iaca un “bătrân” și pe-atunci, de 60 de ani, cu blugi, adidași și plete lungi în vânt. Eram emoționat. Căci nu știam cu ce să încep interviul. Mai ales că totul s-a petrecut în biroul managerului general Răsvan Cornețeanu în prezența sa și a altor două colege care coordonau proiectul: Ioana Voicu și Carmen Dincă. Ele îl cunoșteau deja pe scriitor, Ioana era una dintre persoanele care îl vizitase acasă pentru discuțiile privind editarea integrală.
2. Cum era omul Vintilă Corbul?

Era tipul care s-a impus la noi prin actorul Tudorel Popa, acela al lui Paganel din « Toate pânzele sus », genul de «savant distrat» împrăștiat, surexcitat, redondant, agitat incontinuu, adică ceea ce numim îndeobște « un spitrit viu ». Ceea ce eu am simțit alături de dânsul era un fluid energetic care te incomoda, te împingea, te glodea ca o pietricică în pantof, căci avea o mobilitate intelectuală care sfida vârsta foarte inaintată. Aș putea spune că avea energiile unui sugar, dacă te găndești câte mișcări face un astfel de prunc numai când i se schimbă scutecele. Bref, era un bulgăre de energii.
3. Ce pierde literatura română odată moartea sa?

Ceea ce n-a vrut ea niciodată să aibă : un Balzac, un Flaubert, un Feuchtwanger, Alexandre Dumas, Drouot, un mare povestitor. Aș zice « povestaș » în sens llosian, prolific, un ins cu un verb de un dinamism rarisim, care adesea vedea cinem,atografic și care după mărturisirile lui, scria sub dicteu morfic. Căci, îmi povestea că atunci când dormea visa tot ce urma să scrie când se trezea. A fost prea puțin iubit de scriitorii contemporani pentru că scenaristul Corbul câștiga sume fabuloase ; a fugit din țară cu aproape un milion de lei transformați în valută cu ajutorul lui Josif Constantin Drăgan, ajutat fiind să treacă, de maimarii zilei ca Ștefan Andrei, ministru de externe sau Cornel Burtică, ministrul comerțului exterior, fani de-ai lui.

4. Sunteți scriitorul care a coordonat și îngrijit ediția completă a operei lui Vintilă Corbul, cu ce vine în literatură Vintilă Corbul?
Cu scrisul dezinvolt, fără complexe, imaginația debordantă posedând o vână de scriitor mondial. Completează panorama marilor prozatori români Rebreanu, Cezar Petrescu, Gib I Mihăescu, C. Stere (câți dintre noi au citit „In preajma Revoluției”?); plus Panait Istrati, Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, D.R.Popescu, Fănuș Neagu, Marin Preda, indiferent de tezismul unora, la care eu aș adăuga „nou-veniții” din Occident : Virgil Ghiorghiu, Petru Dumitriu, Bujor Nedelcovici și Vintilă Corbul”

5.Vintilă Corbul a fost un scriitor prolific, un fenomen, la doar 18 ani avea publicate deja două romane, a fost un scriitor împlinit, Căderea Constantinopolului a fost vândută în 192.000 de exemplare, este cea mai vândută carte din beletristica românească?

După toate statisticile avute la îndemînă pare a fi cel mai vândut roman din toate timpurile.

6.Cu toate astea, de ce credeți că prezența sa în viața culturală românească nu s-a făcut simțită mai mult?
Nu, nu i-a plăcut să fie un scriitor activ, militant, implicat, un activist, nici înainte, nici după decembrie 89. Nu și-a dorit asta, era un solitar, se izolase chiar și de familie, mi ales după moartea ultimei soții. Avea apoi două mari pasiuni, minore dar omenești: câinele său și degustările excesive, aproape vicioase, toxice de cola.

7.Viața lui Vintilă Corbul a fost ea însăși un roman, în ce măsura i-a influențat evoluția sa literară?

El pretinde - cel puțin în interviul pe care mi l-a acordat, ultimul din viața sa , și în discuțiile colaterale lui - că tot ce a scris, a și trăit și că în romanele sale toate faptele sunt reale nu plăsmuiri. În romanele istorice e istorie (pe care a studiat-o la facultate) și în rest sunt povești de viață trăite sau aflate. Nimic nu-i plăsmuit e doar, cred eu, „adevărul minciunii” cum spunea suscitatul Vargas Llosa. Alfel spus ficționarea, mistificarea literară a unei realități existente.

8. Care au fost aspectele din existeța sa care v-au impresionat?

Faptul că a rezistat încercărilor de viață, lungă, pe care le-a parcurs: schimbări de carieră, de condiție socială, de la prosper la mizer; un tată-generalul Corbu - asasinat în detenție politică de comuniști; două soții, una ingrată, alta de Dumnezeu luată prematur; viața socială spectaculoasă: de la avocat de succes la muncitorul ICAB, costructorul unor WC-uri publice celebre din București, apoi la gloria (și banii aferenți!) de scenarist al unor filme marca Nicolaescu și autor de best-selleruri. M-a mai atins faptul că era posedat de scris, era bolnav de muncă.

9. Știu că își dorea ca el să își capete locul pe care îl merită în România ca și însăși România la rându-i în lume.

Acest loc nu-i va fi redat de recunoașterea breslei, despre care am spus că nu-l prea prețuia. Sau mai clar, îl ignora superior. El va reveni acolo unde-i este locul prin strădaniile unui om care l-a iubit, cu devotament
Răsvan Cornețeanu, și ale trustului Adevărul care și-a propus nobilul țel al redării integrale a operei unui mare scriitor, în beneficiul întâi al românilor. Să nu uitați că în toată opera sa personajele întruchipând români sunt luminoase, curajoase, pozitive, la el în operă nu suntem deloc de-ai lui Dracula. Din contră, creștinul Þepeș, „Dracula”, participă cu vlahi de-ai lui la apărarea Constantinopolelui de hoardele păgâne. Iar o mare rețea de droguri din SUA, dintr-un roman mafiot, e distrusă de un român . Pătruns acolo printr-o coincidență. Și nu mai amintim de „Babel Palace„ primul lui roman scris pe la 16 ani unde stațiunea Eforie arată ca și cum ar arăta prin 2080, cu autostrăzi, zgârie nori, hotelul e de megalux , aici trag regi, împărți, maharajahi, nababi și prinți albi ruși scăpătați. Finalul romanului e de un vizionarism tragic: toată această lume a Babelului dispare în urma unui sabotaj al sindicatului comunist de la Babel Hotel...

10. Pe 5 februarie, trupul neînsuflețit al lui Vintilă Corbul a fost adus în țară, și știu că ați fost să îl așteptați. Când s-a întors cu adevărat acasă , acum, sau anul trecut când a apărut colecția Opere complete Vintilă Corbul?

Vintilă s-a „întors” în septembrie, când și-a revăzut câțiva apropiați - pe Răsvan Cornețeanu, pe Sergiu Nicolaescu - când s-a întâlnit cu tot colectivul de „furnici”(redactori, corectori, traducători) de la „Adevărul Holding” care desăvârșea opera lui și când am stat și am făcut interviul. În februarie a venit doar să se odihnească puțin...

11. Dacă s-a întors, a știut România să îl primească?

Nu, categoric! Exceptând câțiva apropiați, rude izolate care au aflat din presă, confratele Burada, Gabriel Iosif Chiuzbaian, Cornel Burtică și un reprezentant al USR (plus o coroană uriașă de la Varujan Vosganian) la trecerea sa ultimă numai „România ”de la „Adevărul Holding” s-a ocupat de Vintilă Corbul. Ea l-a primit la miez de noapte, ea l-a primenit , l-a îngropat, ea a făcut cele creștinești, ea l-a plâns ca pe un mare prieten, ea a fiert grâul de colivă și tot ea a mâncat-o, ea a dat de pomană la săraci spre neuitarea celui dus și tot ea îi aprinde zilnic candela de la mormânt. De rest, îmi e jenă și rușine. Despre care România vorbiți!?