Lupta cu timpul

1.
într-o zi timpul, brusc, s-a oprit
agățat de un petec de vânt încremenit.
un delfin, într-un salt de statuie antică
soarele - și el nemișcat - părea că vrea să-l atingă.
un alb pescăruș plana dorind să ajungă
un pește solzoz nemișcat într-o veșnică fugă.
crestele valurilor de gheață parcă erau
și cuvintele mele, asemenea lor îmi păreau.
am înțeles că e moarte timpul oprit și
- cu dreptul meu de poet -
i-am îngăduit mai departe să curgă,
însă foarte încet.
2.
într-altă zi timpul s-a adunat deodată-ntr-o clipă,
ca un vultur cu aripile ghemuite ce spre iepure pică.
viitor și trecut s-au prăbușit într-un îndelung moment
amestecând ce a fost, ce va fi în același prezent.
mi-am revăzut bunicii, străbunicii, istoriile toate,
cu mine însumi m-am reîntâlnit copil la vîrsta când totul se poate.
m-am revăzut bătrân, moartea mea mi-am văzut:
veneam din viitor și urcam spre trecut.
am încercat să repar greșelile făcute de mult:
nu s-a putut și nici cele ce urma să le fac
să le-ndrept n-am putut.
înfrângerile și erorile noastre am înțeles,
nu victoriile dau timpului nostru vreun sens.
3.
nu mai știu dacă era zi sau dacă era noapte.
timpul întreg se risipise-ntr-o parte și-n cealaltă parte,
către toate trecuturile , către toți viitorii,
precum după ploaie se destramă toți norii.
eram și colo, și acolo, peste tot mă găseam,
cu o groază de mine mă întâlneam.
eram eu multiplicat în tot ce a fost sau va fi
un copil infinit într-un număr infinit de copii.
doar aici și acum deloc nu eram.
am lovit în vidul prezent ca-ntr-un geam
fără să știu de e noapte sau de este zi
și am fost iarăși eu multiplicat în propri-mi copii.
4.
m-am întors în găoacea
acestei clipe prezente,
ca o haină întoarsă pe dos,
ca o mănușă scoasă anapoda.
mi-am zărit mai întâi măruntaiele
acoperind-mi pielea,
apoi oasele acoperind
măruntaiele.
eram un eu în care dinlăuntrul
devenise pe “dinafarălea”.
și atunci l-am văzut:
mâna mea dreaptă era
mâna lui stângă,
ochiul lui stâng era
ochiul meu drept,
tălpile noastre erau
tălpile celuilalt inversate.
războiul dintre noi
luase sfârșit:
timpul și eu devenisem
o unică ființă.
5.
nu știu cum
dar acum,
cînd ultimul cuvânt s-a isprăvit
timpul întreg s-a sfârșit.
nu mai e nici trecut
nici viitor
nici prezent:
eate timpul absenței,
timpul absent.