Stau îngerii la mine în sprânceană,
Ca ciorile în pomii de pe Jiu.
Și croncăne în fiecare seară
Din ramul plopilori pustiu.

În stolul lor îmi văd dorința
Înfiripându-se în ziua ce se stinge.
Ei îmi privesc în irisul albastru,
Ca-n cer, ca-n ape, ca în sânge.

Zbătându-și aripa finală,
Ca un lătrat de câine prin uluci,
Îngerii din umbra lor își fură,
Și risipesc, din ce în ce mai lungi,
Cu sabia legată în centură,
Sămânța focului din gură.