La țară, pământul naște copii fără glorie.
Copiii pământului secat și umblat
de picioarele bovinelor fără suflu inspirat,
cresc în școli fără vise și urmări.
La țară,
aburul nopții reci și geroase, fără lumină,
crește imagini fără formă și fără glas,
imagini luminate, vag,
nu de o noapte cu lună plină,
ci de lanterne ieftine, cumpărate de la
vreo tonetă cu obiecte chinezești de la oraș.
Copiii de la țară sunt vreascuri uscate,
mult prea uscate, de o muncă fără urmări.