vijeliosă ca spuma mării
se așesză pe grumaz
stoarce singură a zării
apă bună din topaz

vreme de apus se zbate
soarele să fugă laș
să ne lase pe la spate
doar cu umbre din sălaș

numai iarna grea nu pleacă
‘ncet ‘ncet la asfințit
stă hulpavă să mai stoarcă
viață dulce de iubit

somnu-adânc se instalează
geam vrăjit se coafează