Eu, cand eram mai mic, ma temeam de intuneric,
Imi era frica singur cu el in noapte,
Fugeam, far’ sa ma uit in spate,
Ca intr-un vis himeric.

Eu, cand eram mic, nu m-am intrebat niciodata
Ce e dincolo de intuneric
Ma intrebam doar de ce noaptea este atat de punctuala
Si cum sa mai supravietuiesc cu domnul intuneric, in camera goala.

Eu cand eram mic, am fost invatat de mama
Ca oamenii iubesc lumina,
Dar nu m-am intrebat niciodata
De ce domnul intuneric imi mareste’adrenalina

Eu, cand am mai crescut am descoperit oglinda,
Si mila din privirile oamenilor vicleni
Dar am fost invatat de-a vocii mama blanda,
Ca nu trebuie sa fi o povara pentru nimeni

Eu, cand nu m-am mai suportat pe mine,
Am spart si oglinda, si am rupt privirile celorlati,
Am inceput sa urasc ziua, si neavand ce face cu timpul meu
L-am privit in ochi pe domnul intuneric

Eu, acum sunt suficient de mare,
Traiesc cu domnul intuneric,
Si-i multumesc oglinzii, si voua,
Si primei zile in care a’nceput marea ratare.

Eu, aici in acest spatiu plin de mine
Am scris o carte, la lumina unei raze de’ntuneric:
“Invata sa te minti ca traiesti”
Iar tie, citindu-mi cartea, iti va fi mai usor sa mori...