Simțea în palmă necioplita marmură,
tresărind înfrigurată, ca sânul gravidei,
spasm mineral născând statuia,
albatros cu sternul frânt în reciful
luminii,
femeie încrustată cu dalta
în carnea irisului, putrezit în orbita lui
seacă,
ca o scorbură de copac
cariată de lumină și foc…

Căzut în letargia contemplației
și nemaiputând arunca peste umăr ochiul,
îngreuiat de privire,
în noaptea sânzienelor, când ielele
întunecaseră în calea sa izvoarele,
El în piatră se risipi
pentru a se putea naște.