Fiind însă fulgerător, fulgerător mi-a trecut. Așa cum
numai în poveștile bune se întâmplă. Și inima mea pustie
seamănă tot mai mult cu fundul pământului. De acolo răzbat
lumini către pieptul acesta. Și atunci am ieșit în stradă
și am tras două gloanțe în primul om ce mi-a apărut în cale.
Eu însumi aș fi putut să fiu în locul lui dacă toate acestea
te-ar fi îngenuncheat și pe tine. Însă tu ai rezervată
o altă mușcătură din vânt. Sâni mari și grei, dureroși. Dinții
înfipți în pulpițele lor moi. Uite, chiar și acum, în spatele meu
cineva își ține respirația, însă inima mea este peste puterile lor. Însă
inima mea peste puterile lor calcă asemeni unei șenile de tanc rusesc.