Uluci înalte, tremurate ochiuri
De fier întins cât ține-n jur ograda.
Iar dincolo pornea în pantă strada,
Arena-n care se stârniră jocuri.

Cum mi-a ajuns pe la urechi dovada
Că au venit copii din alte locuri,
Să-nalțe-n colbul drumurilor focuri,
M-am prins de gard, cum s-ar culege prada.

Dar poarta mea închisă e luminii.
Nu pot să sar, oricât sunt de agil.
Privesc cu jind și ciudă la vecinii

Ce-aduc în juru-mi izul de trotil.
Pe gardu-nalt din capătul grădinii
A mai rămas un scâncet de copil.