De-aÈ™ putea rosti vorbe pline de iubire
în acele momente în care iluzia se naște din neputință,
aÈ™ sfida legile firii
ignorând sălbatica atingere
a celor care vor să zboare cu aripi de praf,
cu simțurile atrofiate,
rebeli
prin amintiri pierdute.

Rămân doar eu, străină de mine…

și mă întorc de-atâtea ori pe aceleași căi pierdute
să spun ce nu mai e de spus
să văd prin ochiii celor care au uitat să uite
cum trece luna zadarnic în abis.