Nimicul nu se mai scurge
Se facea așchii sau silabe
Ca pletele de fete ce le aduni din vânt
Când tancuri trec și avioane
Și nu rămân în urmă
Decât nespălatele,
Nemaivăzutele fețe de om
Cu barba lor,
Cu verbul lor ce se conjugă
Și nu mai pot își taie unghiile
Și genunchi proptindu-și în spinare
Aleg mormânt.
Ca libelulele se încurcă-n mișcările lor oarbe
Iarna când pe îngheț
Tăcerea se ascunde
Sub pleope calde ce mângâie
Moartea unui mistreÈ›.