acolo
lângă torțele crinilor
am înfipt lumânarea în nisip
adânc până la stelele din fântână
sperând să ajungă de astă dată la inima tatălui meu
să înceteze resentimentele și absența

atunci
i-am poruncit să nu
se mai ascundă în oase sfărâmicioase
și am stat așa la mormântul lui, cu pumnii strânși
nemișcată precum o pasăre colibri
înainte de a se retrage dintr-o floare golită