De prea demult noi facem moarte.

Numărăm depărtări în aripi de cocoare,
râzând,
stropim ploaie în lacrimi amare.

Mi-e chipul plin de primăveri:
sparge tristețea în mii de cioburi – noroace –
și hai să facem viață!

Sunt mult prea plină de atâția ieri,
uită de soartă, vino-ncoace!

Fericire-ntr-un capăt de ață
atârnă din cer.