În vitrina cerului
stau așezate
în ținută de gală
zâmbetele
îmbiind trecătorii
le netezire de frunți.

În vitrina cerului
zâmbetele nu au prețuri!
Pentru zâmbete
nu se percep taxe!

Trecători
cu furtunile toate
platoșe peste minți
nici nu se sinchisesc
să le vadă...

Zâmbetele...
Zâmbesc
asemenea mării
când se joacă
de-a v-ați ascunselea
cu soarele.

Un copil
cu privirea-nălțată
spre crugul ceresc
scutură mâna mamei
ca pe-o limbă de clopot.

„Ce-i copile!”
se aude ecoul
dinspre fruntea ce-și poartă
corola de neguri.

„Mamă! Dumnezeu e acasă!
Privește! Tocmai mi-a zâmbit!”