lumina se închidea într-o nucă portocalie

toamna stătea în fereastră ca o mireasă părăsită
murdară până la glezne își număra frunzele din rochie

de plictiseală

sforăiau cărțile pe rafturile prăfuite din bibliotecă
păienjeni morți se strângeau printre firele subțiri de pânză albă
poza cu ramă de pe birou am transformat-o în scrumieră
n-am mai fumat de mult
hemoglobina îmi curgea prin buze la fiecare fum tras
respiram cu un singur plămân pe oglindă
cu degetele vineți de frig desenam
inimioare ca un copil fără jucărie

liniștea deschide o umbrelă în mijlocul camerei
în papuci de casă
se așează pe scaun cuminte, apoi se întinde pe pat
așteaptă să plouă

un strop pe mijlocul unei flori uscate