E toamnă
și frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeți ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroșind umbrele
în suflete
amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănțuind timpul
tâlhărindu-l de viitor
pădurile dorm sub mângâieri de tăceri
dezvelindu-și neumblatele cărări
stelele își odihnesc sclipirea de vis
în nopți ce par nesfârșite
de nepătruns
în grădini miroase a gutuie...

e-atâta toamnă într-o inimă pustie