Pe întinderi de gând
plutesc zburând
vise pribege
uitate de vreme
ce cheamă și alintă
cu șoapte de-o clipă
gândul stingher,
pot să mai sper?

Sunt suflet pribeag
ce hoinaresc între lumi
căutând minuni
iubirea ce-o clipă
să mă poarte pe aripa
plină de dor
să mă-mbrace-n fior
al dragostei izvor.

Și în liniștea zării
ascult cântecul mării
simt sufletu-ți aproape
ascult inima cum îți bate
înțeleg tăcerea din cuvinte
purtate pe raze de lumină
și în liniște deplină
aștept înserarea să vină...

Am înțeles gânduri tăcute
spuse printre cuvinte
timpul trece
rămân doar regrete
iluzii spulberate
de un gest în noapte
a trecut tot ce-a fost
să mai sper n-are rost...