Ea: Am obosit.
El : Odihnește-te.
Ea: Nu sunt obosită în acel sens... sunt obosită în sensul că dacă mă opresc să mă odihnesc, nu mă mai ridic. Sunt obosită în sensul că nu mai pot... să caut. să aștept. să merg. să stau. să privesc. să mă fac că nu văd. să evit. să urmaresc. Am obosit.
El : Dar de fapt ce vrei? În spatele căutarilor tale? Ce e acolo?
Ea: Vreau liniște. Vreau să stau pe-un vârf de munte, și să fie liniște. Și toată lumea să mi se așeze la picioare. Vreau calm. Vreau să fiu la fel de calmă precum marea, înainte de furtună....și furtuna să nu mai vină.
El : Păi fii calmă! Liniștea nu o gasești în afara ta. Nu ți-o dă nimeni. Tu ți-o dai.
Ea: Nu pot sa o creez! Mă chinui cu fiecare zi, cu fiecare lucru pe care-l fac, cu fiecare gând ascuns sau gest evident, mă chinui s-o construiesc. Și mereu se dărâmă,precum zidurile mânăstirii în care-a fost zidită Ana.... Care să fie sacrifiul acela suprem ,care să-mi aducă liniștea?
El : Tu vrei să rezolvi lucruri care se rezolvă la 40 de ani. Ai luat-o prea repede înainte. Și vârstele astea se dau cu un scop. Ai 20 de ani, trebuie să fii chinuită, să cauți, să construiești, să refuzi, să se darame... Vrei mare liniștită, poti să fii oricând mare liniștită. E ceva acolo în spate care nu te lasă însă să fii ce vrei. Trebuie să te analizezi mai bine... poate... Trebuie să te gândești la ceea ce vrei? Ce vrei? Ce vrei să construiești și nu iese?
Ea: Vreau puțină liniște. Vreau să-mi găsesc un refugiu, un loc, o persoană, un pat, un zâmbet, care să mă calmeze și să mă liniștească. M-am săturat să-mi izbesc sufletul de alte suflete. Îl vreau într-un singur loc, nu hoinărind în fiecare noapte pe străzi, călăuzit de lună și împins de întuneric. Doar un zambet, să mă liniștesc. Atât. Nimic mai mult.
El : Simplu și la obiect, frumos spus... Și nu ceri mult..
Ea: Mă simt mult prea singură, îngrozitor de singură. Câteodată îmi doresc singurătatea, dar pentru câteva secunde, apoi să mă întorc printre oameni... Acum am prea multă singurătate. Și nu vreau decât câteva secunde de companie.
El : Acum ai câteva secunde de companie. Dacă pot să aduc liniște, vorbește cu mine, încerc sa te ajut...
Ea: Nu e așa simplu cum crezi tu. Nu e așa greu cum crezi tu. Nu e așa deranjant cum crezi tu. Faptul că stau acum de vorbă cu tine nu e o povară... Am sa fiu obiectivă și acidă.
El : Chiar te rog.
Ea: E un simplu schimb. Ți-am ascultat problemele, ți-am vorbit, te-am liniștit. Acum s-a întors roata. Sunt la pământ. N-ai vrea să mă vezi în momentul asta . Dar mă asculți. Încerci să mă ajuți. E un simplu schimb de interese. Oferi ceva pentru a primi ceva. Toți facem asta. Din motive care țin de fiecare. Tu ai ceva ce eu nu am, eu am ceva ce tu nu ai. Ne intersectăm nevoile și fiecare e mulțumit. E ca și cum te-ai lăsa folosit doar ca să folosești. În varianta 'murdară' a ideii.
El : Eu n-aș vrea să facem tipul ăsta de schimburi, adică nu vreau să-ți fie ție rău ca să poți face schimb. Tocmai faptul că eu ți-am spus lucruri despre mine m-a facut să am sentimentul ăsta ciudat.
Ea: Acum las deoparte aciditatea... deși la bază e doar un simplu schimb... reacțiile,motivele, 'umplutura' îi conferă tot farmecul. Și face schimbul să nu mai fie schimb, sau cel puțin dă impresia că nu e schimb. Ci o contopire de idei. O senzație de împlinire de ambele parți.
El : M-aș simți mai bine dacă aș ști că ți-am fost de folos. Spune, fata moșului, ce ai pe suflet...
Ea: Ce parte nu întelegi? Te folosesc. Mă folosesc de tine. Ca să-mi exprim refulările, frustrările, nervii și sentimentele negative. Mă folosesc de tine în cel mai josnic mod posibil. Și tu știi asta. Sau cel puțin,nu vrei să vezi asta. Vezi în mine un fel de ...vindecare. Crezi că discuțiile pe care le-ai avut cu mine ți-au adus bruma de liniște pe care o caut eu acum, și pe care o căutai și tu . Crezi că am sa fiu pururi aici, să te-ascult și să te înteleg. Crezi că iți voi aduce mereu senzația de siguranță pe care ți-am
dat-o zilele astea. Crezi c-am să fiu permanent în preajma ta, ajutându-te să fii ceea ce abandonasei într-o perioadă. âVreau să înțelegi că nu ai nevoie de mine. Vreau să ințelegi țcă nu ai de ce să te uiti la mine. Vreau să urăști. Vreau să respingi. Vreau să explodezi în valuri de ură, și să înveți să ți-o canalizezi. Și vreau să-ncepi cu mine.
El : Folosește-mă! În cel mai josnic mod cu putință.
Ea: Prostule. Ai să mori în chinuri, crezând că-i tărâmul făgăduinței.
Simt nevoia să lovesc pe cineva. Cu sete. În plină față. Vreau să văd sânge. Nu contează dacă pumnul meu sângerează sau e fața celuilalt, vreau să văd sânge. Și vreau să lovesc cu putere. Și să îl doară. Și să mă doară. Dar să am satisfacția că de data asta eu lovesc, și nu sunt lovită.
Vreau să te detațezi un pic. Aruncă-te în fața unei mașini, care te va izbi din plin și vei intra în comă. Și te vei putea detașa de corpul tău slab. Și vei putea să privești lucrurile din afară. Și să te analizezi. Și să realizezi ce patetică este situația, ce patetic ești tu, ce jalnică sunt eu. Ce glumă proastă. Nimeni nu râde. Toți dau dezaprobator din cap, poate chiar cu milă`n priviri. Ce zic în sinea lor?... 'Săracii, nu știu. Nu văd. Sunt orbi și surzi și muți. Nu`și văd propria decădere.'Încerci să te zbați, să revii în corpul tău prea slăbit, să te trezești și să remediezi situația, dar până și sufletul tău e prea patetic. Te uiți la mine. De ce? Ce-ți pot face eu? Nimic. Eu stau bine-mersi în turnul meu de fildeț. Știi povestea scorpionului? Când este înconjurat de pericol și vede că nu mai sre nicio scăpare, se înțeapă singur, se otravește cu propria-i otravă, până moare. Iar eu mor și renasc și mor și renasc... N-am de ce să te ajut. Mă complac în situația mea, în care nimeni nu mă poate atinge. Nu pot decât să-mi fac rău singură, și să-mi revin singură, și să-mi fac rău singură, și sa-mi revin singura. De ce sa-ti dau tie din otrava mea? Tu nu mă readuci la viață, ești prea neputincios.

El : Tu spui că zici lucruri despre tine, dar mă faci să mă gândesc la mine. Ești foarte alunecoasă azi. Sau sunt eu foarte rigid. Eu nu vorbesc acum cu o persoană reală. Dacă nu mi-ai fi zambit atunci, aș fi crezut că vorbesc cu Dumnezeu.
Ea: Sunt calmă. Sunt precum Divinitatea... o lume se întinde la picioarele mele. Sunt calmă.
El : Mă bucur că ești o mare liniștita.
Ea:Stai făr` de grijă, mâine începe furtuna. Milă`mi e de tine, barcă șubredă fără ancoră...