mâini ce răsădeau în iarbă
galben lunar
după cum cădeau gloanțele
apoi creșteam cai
să nu-mi fie frică de întuneric
cu-o mână țineam în frâu
marginea satului

***

lumânare aplecându-se
lemn strâmb
năpădit de lumină
călărind gloabe
antoane
nici urmă de rană
pe deal
bătrane prieten

***

să purtăm cămeși lungi
de-o zi cu totul
-îmi spuneai
de noapte
până la călcâie
-auzeam
destinul apoi
ne lipea
dinți de staniol

***

când vom ajunge
afară la cules de oseminte
pământul își va fi trimis
oamenii cu aurul furat
pierdute umbre
urmele intarsiilor de fildeÈ™

***