mergem pe trasee știute
ne șiroim prudent haina de garduri
strîngem colacul fiebinte de duminică
ar putea fi semn de salvare
îl înțeleg doar cei mici

nu uităm drumul spre biserica
în care ne-am învățat copilăria
să stea în picioare
la început imitînd gesturile bătrînilor
care își știau păcatele
apoi aflam de aura bolnăvicioasă

o jale surdă îngrămădită acolo

fantomele stau de veghe să nu bată vîntul
să nu se stingă lumînările
să nu plîngă cei dragi
dar vîntul se tot strecoară
pe alocuri
stinge lumina

își urlă singurătatea