Vara noastră s-a sfârșit
Acoperită de galbenul purpuriu
Al toamnei întârziate .
Amintirile ne roagă
Să nu le călcăm
Când pășim pe covorul
De frunze multicolore
Căzute din copacul anilor fără număr ,
Din calendarul de pe spatele ușii ,
Ce ascunde ,
În adâncul inimii tale îmbătrânite ,
De durerea zilei de mâine ,
Și înghețată de răcoarea toamnei care face loc
Unei ierni geroase
Și albe precum sufletul
Copilului nevinovat în brațele
Mămicii fericite , asemeni
Copacilor ce înmuguresc ,
În prag de primăvară
Aruncând în aer mireasma
Apropierii unei veri
Ce se anunță
De această dată
VEȘNICÃ .